Undeva, chiar acum, un antreprenor român se uită la o schemă cu șapte căsuțe. Un holding într-o țară, o firmă operațională în alta, o entitate de facturare undeva la soare, un trust deasupra tuturor și săgeți peste tot. Arată sofisticat. Arată ca ce au „oamenii serioși”.

În opinia noastră, pentru cei mai mulți antreprenori care se mută, schema asta nu e un plan. E o factură lunară cu un design frumos.

Structurile internaționale de firme își au locul lor, iar unele afaceri chiar au nevoie de mai multe entități. Dar întrebarea corectă nu e niciodată „în câte țări pot implica afacerea?”. Este „ce problemă rezolvă fiecare entitate și cine o conduce?”. Articolul acesta e despre cum răspunzi cinstit la întrebarea asta.

Începe cu patru personaje, nu cu căsuțe

Cel mai simplu mod de a înțelege o structură e să nu mai desenezi căsuțe și să descrii cine ce face. Aproape orice structură internațională are aceleași patru personaje.

Firma operațională. E cea care muncește: semnează contracte cu clienții, emite facturi, angajează oameni și primește reclamațiile. Pentru un antreprenor român e de obicei SRL-ul de azi. Dacă te muți în Cipru, poate deveni un LTD cipriot care plătește 15% impozit pe profit.

Holdingul. Deține părți sociale în firma operațională și, de regulă, nu face mare lucru altceva. Poate fi util când ai mai multe firme operaționale, când intră investitori sau când vrei să separi o afacere riscantă de profiturile acumulate. E inutil când există doar pentru că cineva ți-a spus că „trebuie să ai un holding”.

Omul care decide. Băncile și autoritățile fiscale sunt mult mai interesate de locul în care stă omul ăsta decât de ce scrie pe antet. Dacă „creierul” afacerii stă în Cluj, afacerea e foarte greu de descris ca fiind cipriotă, orice ar scrie la registru.

Tu, ca contribuabil. Rezidența și statutul tău personal sunt separate de orice firmă deții. Dacă te muți în Cipru și te califici ca Non-Dom, dividendele pe care le primești au 0% Special Defence Contribution, până la 17 ani (prelungibil cu 2 x 5 ani, 250.000 de euro fiecare), iar contribuția GESY de 2,65% se aplică în continuare, până la un venit de 180.000 de euro. Nicio firmă nu poate obține statutul ăsta în locul tău. Îl explicăm pe larg în articolul despre pentru cine merită Non-Dom în Cipru.

Odată ce descrii o structură așa, punctele ei tari și slabe devin vizibile într-un fel în care nicio schemă nu le arată.

O poveste curată și una încâlcită

Iată o poveste curată: Te muți în Cipru și devii rezident fiscal acolo. Firma operațională e un LTD cipriot pe care îl conduci din Cipru, cu contabilitatea și deciziile acolo. Plătește 15% pe profit. Îți iei dividende ca Non-Dom, plătești GESY, și asta e toată imaginea.

Iată una încâlcită: Firma operațională e în Cipru, dar tu locuiești și lucrezi în continuare în București. Un holding stă într-o jurisdicție aleasă pentru că a fost pomenită într-un podcast. Dividendele trec prin el spre un SRL din România „pentru facturare”. Nimeni nu poate explica într-o propoziție de ce există toate astea.

Prima poveste e plictisitoare. Asta e forța ei. A doua atrage întrebări din toate direcțiile: ANAF care întreabă unde sunt conduse de fapt firmele, băncile care întreabă de ce circulă banii așa, și contabili din trei țări care îți trimit facturi.

Conceptul care decide majoritatea rezultatelor: locul conducerii efective

Orice structură e testată, până la urmă, cu o întrebare simplă: unde e condusă de fapt firma? Autoritățile fiscale se uită unde se întrunește consiliul, unde locuiesc directorii, unde se iau deciziile strategice și unde se încheie contractele. Codul fiscal român tratează ca rezidentă și persoana juridică străină care are locul de exercitare a conducerii efective în România.

De aceea „o firmă în străinătate, condusă de acasă” e o construcție atât de fragilă. Firma poate fi înregistrată în Cipru, dar dacă fiecare decizie se ia în biroul tău din Timișoara, România poate susține că firma e, de fapt, românească. Mai multe firme nu rezolvă problema. O multiplică.

Consecința practică e totuși liniștitoare: dacă locuiești cu adevărat unde e firma ta, mare parte din îngrijorare dispare de la sine. Cel mai simplu mod de a avea o firmă condusă din Cipru e să locuiești în Cipru și să o conduci de acolo.

Problemele reale și ce le rezolvă de fapt

În loc să pornești de la entități, pornește de la problema pe care vrei să o rezolvi.

„Clienții și platformele vor o firmă din UE”

E o nevoie frecventă și legitimă. Un SRL românesc e deja o firmă din UE, ceea ce mulți uită. Dacă te muți în Cipru, un LTD cipriot poate fi alegerea naturală. Un holding, un trust și a doua entitate operațională din prima zi sunt rareori necesare. Articolul despre firma în Cipru arată ce presupune o astfel de firmă.

„Vreau să scot banii din afacere mai eficient”

Obiectivul e legitim: impozitul e un cost, iar a-l ține cât mai jos în limitele legii e bună administrare. Dar e mai ales o întrebare despre tine, nu despre firmele tale. Unde ești rezident fiscal și ce statut ai decid cum îți sunt tratate dividendele. Mai multe entități rareori îmbunătățesc asta și adesea o înrăutățesc.

„Am asociați sau investitori”

Aici un holding și un acord între asociați bine scris pot ajuta cu adevărat. Acordul contează mai mult decât jurisdicția. Înainte să adaugi o țară, asigură-te că toată lumea înțelege cine deține ce, cine decide ce și cum e plătit și impozitat fiecare asociat în țara în care locuiește.

„Vreau protecție”

Protecția e un obiectiv legitim, dar e adesea confundată cu secretul. Să separi o afacere operațională riscantă de averea acumulată poate avea sens. Să ascunzi proprietarul de bănci sau de autorități nu are, și în mediul de raportare de azi nici nu funcționează. Detaliem în articolul despre protecția activelor și confidențialitate.

„Mi-a zis cineva de o jurisdicție exotică, mult mai ieftină”

Cotele fără substanță sunt o capcană. O firmă dintr-o jurisdicție cu impozit mic, condusă de fapt dintr-o țară cu impozit mai mare, ajunge de regulă impozitată în a doua, cu costuri suplimentare pe deasupra. Cipru, cu 15%, nu are o cotă care să impresioneze pe nimeni. Ce oferă în schimb e claritate: o firmă din UE, o cotă cunoscută și un regim personal care funcționează dacă locuiești acolo.

Un exemplu concret

Doi asociați au o firmă de software cu clienți europeni. Unul e gata să se mute la Larnaca. Celălalt vrea să rămână în Cluj cel puțin încă un an și jumătate.

Varianta supra-construită creează o firmă operațională în Cipru, un holding într-o țară terță, o firmă americană „pentru credibilitate” și păstrează SRL-ul pentru facturare, toate înainte ca cineva să fi semnat un contract de închiriere.

Varianta simplă înființează o singură firmă operațională în Cipru, condusă din Cipru de asociatul care se mută, cu contabilitate reală și decizii reale ale consiliului. Asociatul care se mută devine rezident fiscal în Cipru și, dacă se califică, declară Non-Dom. Asociatul care rămâne e plătit printr-un acord care reflectă situația lui și e impozitat în România, după regulile românești. Un holding se adaugă mai târziu, dacă și când investitorii sau o a doua afacere îl fac util.

A doua variantă arată mai puțin impresionant pe tablă. E și cea care supraviețuiește primului chestionar de la bancă, primei întrebări de la ANAF și primei neînțelegeri între asociați.

Când chiar e justificată mai mult de o țară

Există motive bune pentru o structură în mai multe țări:

• operațiuni reale în mai multe țări, cu echipe, birouri sau activitate reglementată în fiecare;

• cerințe ale investitorilor sau ale unei achiziții care impun o anumită structură de holding;

• proprietate intelectuală dezvoltată și administrată într-un loc anume, cu contracte solide în spate;

• entități existente pe care le închizi sau le restructurezi atent, în timp, cum e adesea SRL-ul de acasă.

Toate au un lucru în comun: fiecare entitate are un motiv, un om care o conduce și un buget.

Un test simplu înainte să adaugi orice firmă

Înainte să adaugi o firmă în structură, încearcă să completezi sincer propoziția: „Firma asta există pentru că …, e condusă de … din …, costă … pe an și e verificată de …”

Dacă vreo parte a propoziției e „nu sunt sigur” sau „mi-a recomandat cineva pe internet”, lasă căsuța pe dinafară. Poți adăuga oricând o entitate mai târziu. Să scapi de una e de obicei mai lent și mai scump decât să o creezi.

Cui i se potrivește abordarea asta

• antreprenorilor care se mută cu adevărat și vor ca afacerea să îi urmeze;

• celor care lucrează singuri, cu o singură afacere, pentru care o firmă bine condusă și o rezidență personală clară sunt adesea tot răspunsul;

• asociaților care vor o structură pe care o poate explica fiecare dintre ei.

Și cui nu: celor care caută o structură care să se mute în locul lor. Nicio combinație de firme nu înlocuiește decizia despre locul în care trăiești de fapt. Dacă tocmai asta e întrebarea ta, începe cu ghidul despre mutarea în Cipru din România sau răsfoiește blogul în limba română.

Întrebări frecvente

Am nevoie de un holding dacă mă mut în Cipru?

Nu neapărat. Mulți antreprenori au nevoie de o singură firmă operațională. Un holding devine util când ai mai multe afaceri, investitori sau un motiv să separi riscul de profiturile acumulate.

Poate o structură să înlocuiască mutarea?

Nu. Situația ta fiscală personală depinde de locul în care trăiești. Firmele conduse din România tind să fie impozitate în România, oriunde ar fi înregistrate.

Ce înseamnă „locul conducerii efective”?

Locul în care firma e condusă de fapt: unde locuiesc și se întrunesc directorii, unde se iau deciziile importante și unde se încheie contractele.

Cum e impozitată o firmă operațională din Cipru?

Un LTD cipriot plătește 15% impozit pe profit de la 1 ianuarie 2026. Cum sunt tratate apoi dividendele depinde de rezidența și statutul acționarului.

Dacă vrei încă o pereche de ochi pe situația ta, ne poți scrie.

Informații generale, nu consultanță fiscală sau juridică. Rezultatul depinde de situația ta concretă.